Ștampilați, numai ștampilați!

Ștampilați, numai ștampilați!
Publicat: 25/05/2019, 20:57
Actualizat: 08/01/2020, 22:31

Înghit de două zile îndemnuri la vot, de la sloganuri stupide la construcții logico-filosofice elaborate ad-hoc. În fața ochilor mei pâlpâie clipuri lirice, clipuri licențioase, dar și căutături sumbru-amenințătoare.

În România a crescut libidoul politic, cum se întâmplă mai mereu în preajma alegerilor.

Cât despre „boierii minții” (iscusită sintagma profesorului Sorin Adam Matei), între scrutinuri tac sau privesc pudic în altă parte. Însă, cu câteva ore înainte de deschiderea circumscripțiilor, se trezesc să mâne lumea la vot cu judecăți apodictico-apocaliptice.

Avem o democrație pasională, ne îmbibăm în efluvii de dragoste și ură, ambele duse la paroxism.

Nu mai vorbim demult despre răul cel mai mic, ci de-a dreptul despre diavoli și dumnezei.

Până când se va ridica promisa, grandioasa construcție a României Educate (a cărei „recepție” s-a tot amânat), în circumscripțiile de vot vor intra oameni de toată mâna, ca în lacul Siloamului. Statistic, nici în România majoritatea nu e cea educată. Iar „boierii minții” nu s-au străduit, între campaniile electorale, măcar să-i spoiască norodului o alfabetizare politică. Nu s-au străduit să accepte și să înțeleagă că românii care nu merg la vot poate nu sunt nici de tot proști, nici lași, nici ne-patrioți, ci pur și simplu lehămetiți. Iar democrația nu-i constrânge să-și exprime opțiunea, dacă n-au o opțiune.

Râmâne cum a vorbit Churchill, în răscitata frază: „Democrația e cea mai rea formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte forme care au fost încercate din când în când”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×